Feed on
Posts
Comments

Category Archive for 'Dosare ultrasecrete'

Supravegheati de Securitate

La inceputul anilor ’70, o speranta neasteptata se naste pentru familia Ambrozie. Elena Lupescu nu-si uitase rudele din Romania si incerca sa-i scoata din tara. Facuse, in acest sens, o intelegere cu autoritatile de la Bucuresti. In schimbul reintregirii familiei, acceptase sa cedeze statului roman manuscrisele lui Carol al II-lea. Acordul fusese negociat in 1971. In 1972, Elena Lupescu a trimis in tara o verisoara, pe Dagmar din Italia, pentru a o scoate pe Roxana, care tocmai implinise 18 ani. Fata era pregatita. “Am primit mai multe scrisori prin care eram anuntati ca va veni cineva, fara sa se mentioneze insa ziua. Tata a fost sunat, iar peste 10 minute o masina a parcat in fata casei noastre. Strada a fost imediat blocata de Securitate. Convorbirea fusese ascultata” – isi aminteste Roxana Ambrozie. Nici astazi nu stie de ce a fost impiedicata sa plece. De ce se rasgandisera autoritatile comuniste? Sau totul fusese, de la bun inceput, o inselatorie careia Elena Lupescu ii cazuse victima? “Pana in ziua de azi, accesul la documente imi este interzis”, declara Roxana Ambrozie. Prizoniera in Romania comunista, Roxana Ambrozie a ascultat sfatul tatalui sau si a urmat cursurile Institutului de Arte Plastice. Persecutiile nu au ocolit-o, insa, nici pe ea. Dupa absolvirea Institutului N. Grigorescu, a fost repartizata sa lucreze in invatamant, la Fetesti. Era insarcinata cu Andra (acum analist politic), cand directorul scolii i-a sugerat sa-si ceara transferul, ca sa nu fie data afara din invatamant. In 1981, pictorita s-a angajat la “Centrala Lanii”, unde a desenat imprimeuri pentru paturi si perdele la o fabrica din Ferentari (Munca Textila). In 1985, ca sa ocupe postul de designer vestimentar la “Centrul de Creatie” al UCECOM, s-a prezentat la concurs de sase ori.”Pana la urma”, spune Roxana, “n-am cedat eu, au cedat ei. M-au angajat”. La “Centrul de Creatie” a semnat colectii care au luat premii internationale. Deceptiile au continuat, insa, chiar si dupa revolutie: “Pe 15 iunie 1990, lucratoarele m-au alergat, m-au prins si m-au dat pe mana minerilor, ca sa ma casapeasca. Le-au spus ca am stat toata primavara in Piata Universitatii. Minerilor atat le-au trebuit!”.

Despartiti dupa moarte

Inrudirea cu Elena Lupescu i-a adus Roxanei Ambrozie multe umilinte si surprize neplacute. Isi aminteste cu tristete de revenirea Regelui Mihai, din 1992: “Voiam sa-l vad. A trebuit sa stau de vorba cu doamna Simina Mezincescu, care facea toate intrarile la Rege. Cand i-am spus cine sunt, doamna Mezincescu si-a desprins mana de pe mana mea, de parca eram ciumata! Chiar daca cei doi au facut o casatorie morganatica, Elena Lupescu a fost sotia acestui om, Carol al II-lea, fostul suveran al Romaniei, dupa ce el n-a mai fost rege. Moare ca sotie a lui. Este femeia care l-a vrut ca om, nu ca rege. I-a stat alaturi 27 de ani!”. Cu dispret au tratat-o si autoritatile romanesti, cu ocazia aducerii in tara a osemintelor lui Carol al II-lea si ale Elenei Lupescu, in febuarie 2003. Ceremoniile au fost fastuoase, costisitoare si intens mediatizate. Au debutat cu un serviciu religios oficiat la “Pantheonul Regilor Portugaliei”. Apoi, osemintele au fost imbarcate la bordul unui avion special, care a decolat de pe aeroportul militar din Lisabona cu destinatia Otopeni. Aici, ramasitele pamantesti ale Regelui Carol al II-lea au fost intampinate cu onoruri militare rezervate sefilor de stat. Roxana Ambrozie nu le-a putut, insa, vedea, cu toate ca venise si ea sa-si intampine matusa pe care nu o cunoscuse niciodata. Spre stupefactia sa, nu i s-a permis accesul pe aeroportul Otopeni , la primirea sicrielor. “Am fost obligata sa stau langa masina de la guvern, in parcarea aeroportului, dupa ce imi fusesera verificate toate actele mele de catre Securitate si guvern”. De la Otopeni, cortegiul funerar a pornit spre Manastirea Curtea de Arges, unde cele doua sicrie au fost depuse in curtea bisericii. Slujba de inhumare propriu-zisa a avut loc a doua zi, vineri, 14 februarie 2003. Au fost prezenti Razvan Theodorescu, ministrul Culturii si Cultelor, Principele Radu de Hohenzollern din partea Casei Regale, Printul Paul cu sotia sa, Lia, oficiali portughezi si romani. Printre invitati s-au numarat si Roxana Ambrozie-Moisescu si fiica sa, Andra, singurele rude din Romania ale Elenei Lupescu. Autoritatile le repartizasera un sofer si o garda de corp. Sa le protejeze (de cine?), sau sa le supravegheze? – se intreaba ele si astazi. La Curtea de Arges, Roxana Ambrozie a fost socata sa constate ca ramasitele pamantesti ale Elenei Lupescu au fost inmormantate, pe sest, separat de cele ale lui Carol al II-lea. Nimeni nu o avertizase ca cei doi soti vor fi separati. Roxana si Andra au cautat indelung cosciugul Elenei Lupescu. L-au gasit in cele din urma intr-o bisericuta de lemn din apropiere. Ulterior, a fost depus intr-o cripta de la marginea parcului Manastirii Curtea de Arges, intr-un mic cimitir. Cripta, facuta ad-hoc, era acoperita cu o folie de plastic. Roxana Ambrozie este revoltata ca doi oameni care s-au iubit profund au fost despartiti printr-un act brutal, la decenii de la moartea lor. Contrar vointei lor. Desi erau casatoriti. “Elena Lupescu este printesa de Hohenzollern, recunoscuta de seful casei de Hohenzollern si ca sotie a lui Carol” – explica Roxana Ambrozie. Reinhumarea lui Carol al II-lea, o afacere mafiota? Roxana Ambrozie are convingerea ca reinhumarea lui Carol al II-lea “miroase” de la o posta a afacere mafiota. O serie de “ciudatenii” i-au atras atentia si i-au trezit suspiciunile. A remarcat, de pilda, ca autoritatile romanesti au devenit extrem de iritate dupa ce a intrebat unde sunt cheile celor doua sicrie. Roxana stia, din scrisorile familiei, ca in cosciugul lui Carol al II-lea se afla o crucea de aur masiv, incrustata cu pietre pretioase – un obiect de mare valoare. Elena Lupescu o depusese pe pieptul sotului ei, la prima inmormantare, cea de la Estoril. Acum, nimeni nu parea sa mai stie nimic nici despre chei, nici despre crucea cu nestemate… Apoi si in legatura cu mostenirea Elenei Lupescu au inceput sa circule informatii contradictorii si stranii. Roxana Ambrozie aminteste ca, imediat dupa moartea lui Carol al II-lea, s-a facut la Lisabona un proces de succesiune. Masa succesorala s-a impartit in trei, astfel: Mihai a primit 37,5% din avere, fratele lui Carol-Mircea – 37,5%, iar Elenei Lupescu si urmasilor acesteia le-a revenit 25%. Elena Lupescu i-a supravietuit aproape un sfert de veac sotului ei. A murit in iunie 1977, la Estoril. Prin testament, si-a lasat averea nu rudelor (indepartate) din Romania sau de aiurea, ci prietenei ei din anii exilului, Monique Urdareanu. “Nici pana acum povestea cu testamentul ei nu e lamurita in Romania”, afirma Roxana Ambrozie. Printul Paul (fiul lui Carl-Mircea, nepotul lui Carol al II-lea si al Ioanei “Zizi” Lambrino) sustine ca a achizitionat toate drepturile succesorale de la Monique Urdareanu, pentru suma de 50.000 de dolari! Pe de alta parte, Monique Urdareanu spune ca a cedat statului roman toate proprietatile din Romania ale Elenei Lupescu. De ce? Si cand? Apoi, in interviul acordat, in ianuarie, ziarului nostru, aceeasi Monique Urdareanu afirma ca a fost nevoita sa vanda superba vila “Mar e Sol” de la Estoril pentru a plati cheltuielile de judecata ale unor procese “facute in Romania, in numele unor veri…” Care “veri”?” – se intreaba Roxana Ambrozie, care se stie singura ruda in viata a Elenei Lupescu. Ce se ascunde in spatele acestor mistere? Mostenirea lui Carol al II-lea ar putea sa ascunda surprize de proportii, este de parere pictorita Roxana Ambrozie, in care sa fie amestecati oameni importanti. (sfarsit)

Corespondenta din exil

In septembrie 1940, Carol al II-lea este fortat sa abdice si sa ia calea exilului. Elena Lupescu il insoteste. Nu se va mai intoarce niciodata in tara – decat intr-un sicriu, la cateva decenii dupa moarte. Nu o va mai intalni pe verisoara ei “Coca”. Ceea ce nu inseamna ca a uitat-o. Cele doua prietene vor continua sa corespondeze, in ciuda tuturor dificultatilor. Multe scrisori s-au pierdut, din cauza razboiului sau, mai apoi, interceptate de Securitatea comunista. Totusi, multe au ajuns, pe cai ocolite, la destinatie. Prima a sosit abia in 1946. Elena Lupescu ii scria verisoarei sale ca se afla la Hotelul Casablanca din Rio de Janeiro. “Activa pentru Crucea Rosie . Nu se impaca, insa, deloc cu clima”, povesteste Roxana Ambrozie. Leny Lupescu avea probleme de sanatate iar clima Braziliei ii era total defavorabila. “Am avut acum cinci ani o anemie pernicioasa si azi ii duc consecintele. Am slabit, sunt obosita si imi petrec viata mai mult culcata, de peste un an. Clima din aceasta tara (Brazilia, n.n.) ma omoara. Este o clima tropicala si umeda, exact contrariul de ceea ce am nevoie. Doctorii spun ca trebuie sa stau la o inaltime de 400-800 de metri. Sa am zapada si sa evit caldurile”, scria Elena Lupescu, la 15 ianuarie 1946. “Ce faci tu? Ma gandesc la tine foarte des. Dar suntem asa de departe, incat mi se pare sfarsitul lumii. Sper ca acum imi vei scrie mai des”. Leny indica si o eventuala intermediara: “Spune-i si lui Ileana sa-mi scrie pe numele Rosinei, Rue Ribera, Paris. Ea ma gaseste oricand, si tu la fel. Asa vin mai repede epistolele”. Legatura cu Elena Lupescu era, insa, dificil de tinut. In Romania incepuse cosmarul comunist. “Ai mei scriau timp de o luna, in fiecare zi, aceeasi scrisoare, pe care i-o trimiteam lui Leny la diverse adrese, dupa cum mi-a povestit tata”, isi aminteste Roxana Ambrozie. Carol si Elena se casatorise in 1947, apoi se mutasera in Portugalia, la Estoril. “Bunica mea reusea sa scrie in Portugalia, dar scrisorile Elenei erau oprite, de regula, de catre Securitate”, afirma doamna Ambrozie. “Pana la urma, folosind unele cai laturlalnice, au mai ajuns niste scrisori”. Ingrozita pur si simplu de noul regim politic instaurat in Romania dupa 1947, Hedwiga, a refuzat sa mai iasa din casa. “Pe bunica nu am cunoscut-o altfel decat in camasa de noapte si halat”, isi aminteste Roxana Ambrozie. “Locuia intr-un demisol sordid”. “A murit lumea mea”, obisnuia sa spuna Hedwiga rudelor si prietenilor putini pe care ii mai avea in tara. Moartea lui Carol al II-lea, in aprilie 1953, este anun?ata familiei Ambrozie astfel: “In fond, nu ma mai consoleaza nimic. Sotul meu (Carol al II-lea, n.n.) s-a stins intr-o secunda, fara sa fi fost bolnav! A fost groaznic si nu pot sa uit vreo clipa”. La 28 martie 1956, Leny Lupescu ii scrie ingrijorata mamei doamnei Roxana Ambrozie (Marcela Ambrozie): “Draga Marcela, am primit scrisoarea ta acum cateva zile. Azi pot raspunde, caci am fost absenta si Rosina nu a stiut unde sa mi-o trimita. La randul meu, sunt foarte mahnita ca, de cativa ani, Coca (Hedwiga, bunica Roxanei si verisoara Elenei Lupescu, n.n.) nu mi-a dat nici un semn de viata, desi eu i-am scris de mai multe ori. Ca nu se ingrijeste si asta stiu de mult. De cand eram in tara. Dodi, pe care dansa il iubeste atat de mult, poate sa aiba asupra ei mai multa vointa si sa-i cheme un doctor. Eu stiu ca Coca nu vrea, dar ar trebui sa fie rezonabila si sa inteleaga ca trebuie sa se ingrijeasca”. In continuare: “Eu traiesc foarte retrasa de la moartea sotului meu (Carol al II-lea) si a fratelui meu. Doua lovituri groaznice, care au venit una dupa alta”. Si: “iti scriu putin, caci peste cateva zile este Parastasul sotului meu pentru trei ani si sunt zdrobita si fara putere de a scrie mai mult. Nu insa sa crezi ca te-am uitat si ca nu te iubesc”. Pe 25 iulie 1969, Leny Lupescu ii scrie lui Hdwiga, verisoara ei: “Poza ta o am pe masa de noapte si dorul meu creste cand ma uit la tine. Gerty (Voronoff) si eu am dori sa te avem cu noi. Imbatranim si nu ne-am vazut de atata amar de ani”.

Persecutati si de legionari si de comunisti

Elena Lupescu a continuat sa-si ajute familia ramasa in Romania. O facea mai ales prin intermediul unei alte verisoare , Gerty Voronoff, nascuta Swetz, care se maritase cu doctorul Serge Voronoff, chirurg de reputatie internationala, unul dintre pionierii transplanturilor de organe. “Gerty era cea care trimitea bani (prin banca Zurich) si pachete din partea Elenei Lupescu, pentru ca tata era dat afara din toate serviciile pe care reusea sa si le ia, iar bunica avea doar o pensie de urmas, de 200 de lei”, povesteste Roxana Ambrozie. Erau vremuri foarte grele si legatura de rudenie cu Elena Lupescu a adus numai necazuri familiei ramase in Romania. Tatal Roxanei, Razvan Ambrozie, dorise sa devina ofiter de infanterie. Dupa ce a urmat cursurile Liceului Sfantul Sava , a fost admis ca elev la Manastirea Dealu, care era, in perioada interbelica, principalul institut militar din Romania. Adolescent fiind, Razvan Ambrozie il cunoscuse pe Carol al II-lea. De altfel, numele lui apare in volumul al doilea al “insemnarilor zilnice” ale Regelui (“Intre datorie si pasiune”), la pagina 225. Carol scria: “Din nou e cald azi. Duduia (Elena Lupescu, n.n.) a venit pe la 7.00 si am stat pe balcon, citind. L-a chemat pe urma pe nepotul ei, Razvan Ambrozie, un baietel destept si vioi, de vreo 14 ani, elev la Manastirea Dealu, care doreste sa devina ofiter de infanterie. Caci asa este traditia familiei. Ar fi a patra generatie.” Dupa fuga lui Carol al II-lea, Razvan Ambrozie a fost dat afara de la Manastirea Dealu, pentru ca avea mama evreica, desi fusese botezat ortodox. Persecutiile au continuat si sub comunisti. Razvan Ambrozie a avut domiciliul fortat multa vreme. Nu a putut ajunge decat maistru de locomotive electrice. Roxana povesteste ca a aflat tarziu din ce familie se trage: “Desi sunt nascuta in 1954 si botezata ortodox, parintii mi-au ascuns multa vreme ca am sange evreiesc. La terminarea liceului, eu doream sa urmez Dreptul. Intr-o zi, tata m-a luat la o plimbare in parcul Herastrau . Mi-a spus: <<Fata tatii, du-te la Institutul de Arte Plastice, ca acolo n-o sa te intrebe nimeni nimic>>. Mi-a explicat ca el are un <<dosar prost>> si ca nu voi fi primita sa dau examen la Facultatea de Drept. Am avut de suferit apoi datorita <<dosarului>> lui. Dar singura noastra <<vina>> – ca sa zic asa – era legatura de rudenie cu Elena Lupescu!”. Roxana continua: “La 56 de ani, tata a facut comotie cerebrala si a murit. Am suferit in timpul legionarilor si in timpul comunistilor. De ce? Acum vad ca exista destui oameni care au facut treaba si pe vremea legionarilor, si pe vremea comunistilor. Si nu-i intreaba nimeni nimic! De acesti oameni depindem, cum vad, si in ziua de azi”. (va urma)

Sursa:Ziua

Nu a intalnit-o niciodata pe Elena Lupescu, dar o cunoaste bine – din povestirile bunicii, din amintirile tatalui si din scrisorile familiei. Pictorita Roxana Ambrozie-Moisescu este singura ruda in viata a celei care a fost marea iubire a Regelui Carol al II-lea. Un articol publicat, la 14 ianuarie 2006, in “Dosare ultrasecrete”, i-a atras atentia. Este vorba despre un interviu acordat de Monique Urdareanu, prietena si mostenitoarea Elenei Lupescu. Roxana Ambrozie a fost profund descumpanita de cateva dintre afirmatiile acesteia. Mai ales de cea cu privire la niste “procese cu verii din Romania”, din cauza carora ar fi fost vanduta splendida vila de la Estoril in care Elena si Carol si-au petrecut ultimii ani din viata. Nu este singura ciudatenie remarcata, in ultimii ani, de Roxana Ambrozie.

Pe la 1885, doctorul Alexander Falk se insoara la Viena. Din aceasta casatorie se vor naste doua fete, Eliza (Wolf) si Katherina. La randul ei, Eliza a avut doi copii: pe Elena (Lupescu) si pe Costica. Katherina, pianista, casatorita cu doctorul Jean Boghen, are trei fete: pe Hedwiga (Coca, bunica doamnei Roxana Ambrozie), Lucia (decedata in 1952) si pe Alma (moarta la 18 ani).

Doctorul Boghen a fost decorat dupa primul razboi mondial de catre Regina Maria , a fost impamantenit din aceste ratiuni si a fost inmormantat cu onoruri militare , in 1937, la Iasi. Hedwiga (Coca) a avut un baiat: pe Razvan Ambrozie, tatal doamnei Roxana Ambrozie-Moisescu. Aceasta filiatie este importanta, pentru ca ea dovedeste un fapt: bunica doamnei Roxana Ambrozie – Hedwiga – si Elena Lupescu erau verisoare primare. In plus, “Coca”si “Leny” erau si foarte bune prietene. “Au copilarit impreuna, aveau o buna educatie, formata la pensionul “Notre Dame”, asa cum era obiceiul timpului” – explica Roxana Ambrozie. Dupa moartea tatalui ei, Hedwiga s-a mutat in Capitala. “In 1938, Elena Lupescu i-a propus bunicii mele sa se stabileasca la Bucuresti, aproape de ea, pentru ca deja situatia evreimii de la Iasi devenise incerta”. O pasiune scolareasca pentru Carol al II-lea Elena Lupescu se afla atunci la apogeul influentei sale. Era, in mod incontestabil, unul dintre cele mai puternice (dar si detestate) personaje din Romania. Carol o alinta “Duduia”, iar camarila regala incerca sa-i intre in gratii cu apelativul “Inalta Doamna”. Inamicii politici o numeau “Femeia nefasta”, iar in popor si se spunea, simplu, “Lupeasca”. Pe seama ei circulau zvonuri dintre cele mai scandaloase, in care se impleteau afaceri de mare coruptie si picanterii de alcov. In mentalul colectiv, si astazi Elena Lupescu a ramas prototipul arvistei lipsite de scrupule. O imagine nedreapta, considera Roxana Ambrozie, care stie de la bunica ei ca “Leny” facuse o pasiune speciala pentru Carol al II-lea, inca din adolescenta: “Decupa pozele lui Carol din ziare si reviste. Mama ei, Eliza, ii spunea mereu ca n-are minte, fiindca se indragostise de Principele Carol. Elena nu a luat-o in seama, s-a facut luntre si punte ca sa-l intalneasca. L-a cunoscut, l-a cucerit si l-a iubit pe veci. A fost o femeie desteapta, indiscutabil, oglinda unui barbat destept. O femeie mult prea moderna pentru timpul sau. O femeie care stia sa conduca o discutie si sa-i dea sfaturi Regelui Carol.” (va urma)

Sursa: Ziua

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X