Feed on
Posts
Comments

OGLINDA PRAFUITA

Vezi ca oglinda prafuita sau afumata nu-ti arata nimic, oricât ai privi într-însa; însa de vrei sa-ti vezi chipul si murdariile de pe el, atunci trebuie sa o stergi. Asemenea este si constiinta omeneasca: daca e pângarita cu multe naravuri pacatoase si cu o viata nelegiuita, omul nu zareste în ea patimile ce s-au lipit de sufletul lui si umbla asa, pângarit din cap pâna-n picioare, ca un arap, si cade dintr-un pacat în altul fara teama. Pustiitoare si jalnica este aceasta stare! Un asemenea om nu-si vede spurcaciunea si mârsavia, însa o va vedea atunci când se vor deschide cartile spre rusinare înaintea întregii lumi, a Îngerilor si a oamenilor, si i se vor pune dinainte pacatele lui, dupa cum graieste Dumnezeu: „Mustra-te-voi si voi pune înaintea fetei tale pacatele tale” (Psalmul 49, 22). Atunci el se va vedea pe sine ca un arap negru si ca o dihanie înfioratoare, caci mârsavia sufletului, ce se ascunde acum înlauntru, se va da atunci pe fata. La fel se va vadi si frumusetea sufletelor celor drepte si ele „vor straluci ca soarele în Împaratia Tatalui lor” (Matei 13, 43). Atunci sarmanul pacatos va începe sa se scârbeasca de sine însusi, sa se urasca pe sine, sa fuga de sine si va dori sa se prefaca în nimic, dar nu va putea, caci în veci nesfârsita va sta asupra lui aceasta slutenie, spre a-l vadi ca si-a petrecut viata pe pamânt într-o asemenea mârsavie. O, de-ar vedea omul urâciunea aceasta, zarind-o de pe acum, neîncetat ar plânge si ar cauta sa se izbaveasca de ea prin harul lui Hristos; însa, spre nenorocirea sa, orb fiind, nu o vede. Dar când oglinda este curata, atunci le arata deslusit pe toate care se gasesc înaintea ei; vedem în ea atât murdariile cele mari de pe chipul nostru, cât si pe cele marunte. Asemenea este si constiinta cea curata: zareste pâna si cele mai „mici” patimi si omul le spala pe acelea prin pocainta, prin lacrimi si prin credinta. Aceasta cugetare te învata sa-ti vii întru simtire, sa te adâncesti în Legea Domnului, care arata si da în vileag pacatele noastre si sa te pocaiesti si sa-ti curatesti constiinta printr-o staruitoare cercetare de sine, prin pocainta si prin credinta si în acest chip sa începi o viata noua, asa încât la Înfricosata Judecata sa nu fie vadite spre aflarea lumii întregi acele pacate ale tale pe care acum, ramânând singur cu tine însuti, nu vrei sa le cercetezi, sa le cunosti si astfel sa le curatesti.

Sfântul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 100.

Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X