Bunica mea de pe tată, Gheorghița, -muichița, cum îi spuneam eu-, era fiica lui Gheorghe Bârlan din Valea Boierească. Bunicul, Ghigă, – țaicuțu-, nu scăpa nici un moment când se întâlnea la nedei cu fratele bunicii, Delu Bârlan, să povestească despre pățania celor dintâi locuitori ai satului Valea Boierească. Aceștia se mai numeau și Bârlani. Pe valea care străbate astăzi satul respectiv, cândva curgea un pârâu destul de măricel, după cum auzeam de la bunicul meu. Locuitorii din Valea Boierească, Bârlanii, nu aveau moară proprie în hotarul satului lor. Trebuiau să se ducă la morile din Colibași, ori Malovăț ca să-și macine grâul sau porumbul. Acolo, fiecare localnic își avea rândul său la moară bine stabilit, iar Bârlanii se strecurau după cum puteau și după cum aveau norocul, ca să-și macine bucatele. Era un adevărat chin, fiindcă de cele mai multe ori trebuiau să aștepte chiar câteva zile până reușeau să macine.
La un moment dat, Bârlanii au hotărât să-și facă moară proprie pe pârâul ce străbătea satul lor. Au făcut eforturi mari și au strâns banii necesari pentru pietre, au tăiat lemne din pădurea din jurul satului și s-au apucat de treabă. Cu chiu cu vai, moara a prins contur și la un moment dat au ajuns s-o termine. Când au văzut că începe să se învârtească piatra și de sub ea să curgă făina, bucuria i-a copleșit. Cel mai bătrân dintre Bârlani s-a aplecat și a sărutat piatra. Aceasta nu s-a lăsat prea impresionată de sentimentele bătrânului și i-a șters ca polizorul vârful nasului și buzele destul de adânc. Deși îi șiroia sângele din nas și din buze moșului, ceilalți nu au zăbovit și au sărutat și ei, unul după altul, piatra buclucașă. Toți au rămas fără vârful nasului și fără o parte din buze. Rănile s-au vindecat cu timpul, dar cicatricele s-au văzut tot restul vieții. Mai mult, unii dintre ei au rămas cu un șuierat la vorbire , la respirație. Când strigau găinile dimineața să le dea mâncare, spuneau: ,,pui, pui, pui!” Găinile veneau, dar stăpânul, când respira, scotea un ,,șșșș”, care speria găinile și le făcea să fugă.
Bunicul meu făcea mare haz de năzbâtia Bârlanilor, dar această poveste nu era invenția lui. O știa și regretatul Învățător Ion Vlăduț, originar din Valea Boierească.
Pr. Al. Stanciulescu-Barda
