Articol publicat in: Educatie
Întrebuinţările casnice ale oţetului- As verde nr 69- feb 2010. de Andrei Cheran.
În urmă cu 10.000 de ani omul a descoperit că atunci când era lăsată în aer liber o băutură mediu alcoolizată se forma un lichid cu gust acru. Aşa a apărut oţetul, unul dintre produsele cele mai larg utilizate şi cel mai larg distribuite în întreaga lume.
Când un lichid dulce, cum ar fi sucul de mere sau de struguri, este turnat într-un recipient ermetic şi pus la fermentat, zahărul pe care îl conţine se transformă în alcool. Dacă acest lichid este pus la fermentat a doua oară (în prezenţa aerului de această dată), alcoolul se transformă în acid acetic.
Pe când primul oţet se năştea din fermentarea naturală a vinului, el a devenit în curând un produs atât de util, încât omul a învăţat să-l fabrice în mod intenţionat. De atunci el a fost folosit drept condiment, pentru a da mai mult gust mâncării, drept conservant, ca agent de curăţire pentru oameni, animale de companie sau diferite obiecte din casă.
Oţetul de masă este produs în lumea întreagă. Diferenţa constă în alimentele de bază care servesc la elaborarea lui. Astfel în SUA, o mare parte a oţetului destinat utilizării alimentare este făcut din mere: este vorba despre oţetul de cidru . Anglia este celebră pentru oţetul său de malţ pe bază de grâu. Franţa se distinge prin oţetul de vin, pe bază de struguri, în timp ce Japonia şi China sunt specializate în oţetul de orez. În concluzie oţetul poate făcut din multe produse naturale printre care: mere, banane, mure, struguri, melasă, cartofi, fragi, căpşuni, orez.
După fabricare, oţetul este de multe ori asociat cu ierburi şi condimente sau îmbătrânit în mod special, în butoaie de lemn. Toate tipurile de oţet (alb, de cidru, de vin, de malţ, etc) suportă aceste adausuri aromate.
Tipuri de oţet.
Oţet distilat sau alb- în general utilizat pentru a curăţa. Pentru că este vorba despre un lichid incolor, el este mai puţin susceptibil să altereze culoarea obiectelor. În general, oţetul alb are o concentraţie de acid acetic de 5%. Oţetul alb este utilizat şi drept condiment pus în sosurile pentru salată, produse marinate şi acelea în care nu dorim aromele specifice ale altor oţeturi.
Oţetul de cidru (de mere)- larg răspândit, este cunoscut de mult timp pentru calităţile sale curative şi pentru gustul său proaspăt caracteristic.
Oţeturi cu ierburi balsamice, sunt mai scumpe. Oţetul balsamic este îmbătrânit în butoaie de lemn şi asta mai mulţi ani la rând. El este considerat ca vând una din cele mai subtile arome, menite să îmbunătăţească numeroasele feluri de mâncare. Ele pot fi preparate şi acasă, pe bază de vin alb sau oţet de cidru..
Oţeturile elaborate conform unor proceduri vechi, mai lente, sunt recunoscute pentru fineţea aromelor lor şi au parfumuri mai subtile decât oţeturile obţinute pe baza unor procedee industriale. Aceste adevărate licori sunt folosite în bucătărie, dar şi în cazul produselor cosmetice, precum loţiunile răcoritoare de după bărbierit.
Acţiunea de curăţire a oţetului.
În numeroase regiuni, apa de la robinet provine din surse subterane şi poate dizolva mineralele conţinute în formaţiunile stâncoase. Calcarul un compus esenţial al carbonatului de calciu, se dizolvă cu mare uşurinţă. Această apă „dură” transportă calcarul dizolvat până ce întâlneşte un obiect pe care să-l depună. Interiorul ţevilor, al robinetelor de bucătărie şi de baie, uneori draperiile de la duş, filtrele maşinilor de spălat sunt toate obiecte ce favorizează depunerea mineralelor conţinute în apă. Acestea formează o peliculă dură şi greu de curăţat.
În scurt timp, aceste minerale se acumulează şi formează un strat alb pe suprafeţele din sala de baie sau în bucătărie. Aceiaşi substanţă produce stalactitele şi stalagmitele ce pot fi văzute în grotele calcaroase. Depunerile de la noi din casă pot fi la fel de tari ca aceste minuni ale naturii, dar nu tot atât de frumoase. Din fericire oţetul dizolvă carbonatul de calciu, cât şi alte minerale. Conform legendei, Hanibal, generalul cartaginez, a utilizat această particularitate a oţetului pentru a sparge stâncile atunci când a traversat Alpii între Spania şi Italia. Se spune că soldaţii săi au turnat oţet pe blocurile de piatră ce fuseseră încinse în prealabil. Acest tratament le-a slăbit suficient consistenţa, pentru a fi mai apoi sparte cu uşurinţă şi înlăturate din drum.
În prezent faptul că oţetul alterează şi distruge piatra este foarte important, pentru că astfel el devine un produs de curăţat aproape ideal pentru a elimina acumulările de materie minerală de pe robinete. Şi cu toate că el poate „topi stâncile” nu este toxic şi nici nu irită pielea mâinilor.
Oţetul acţionează împotriva germenilor.
Oţetul conţine compuşi care combat germenii. El are proprietăţi antibiotice şi antiseptice. În plus, el are şi taninuri naturale care contribuie la conservarea alimentelor.
Curăţarea cu oţet prezintă un avantaj prin acţiunea sa asupra putregaiului. Acesta nu semnifică neapărat murdărie. Este vorba despre nişte organisme vii ca şi plantele. Dacă vrem să scăpăm de ele, aceste ciuperci trebuie suprimate până la rădăcină, altfel ele cresc imediat la loc. Iată de ce oţetul este un produs de curăţat foarte bun. El are puterea de a omorâ sporii din putregai . În plus, el este total biodegradabil . Natura poate cu uşurinţă să îl descompună în nutrienţi utili pentru viaţa vegetală. De aceea el este superior produselor de curăţit chimice, care otrăvesc pământul, distrugând astfel plantele timp de ani la rând.
Cum să alegem oţetul.
Majoritatea lucrărilor de curăţire în gospodărie necesită oţet alb. El are un parfum plăcut şi nu conţine nici o substanţă care să poată păta hainele. Oţetul de mere este o alegere bună, mai ales dacă i se adaugă puţin parfum de măr proaspăt (ulei aromat). Astfel camera pe care o curăţiţi va mirosi minunat.
Ce metale se pot curăţa cu oţet.
Oţetul este un produs ideal, mai ales în cazul persoanelor alergice, astmatice sau sensibile la substanţele chimice agresive. El îi interesează şi pe aceia care doresc să protejeze mediul înconjurător de poluare şi este în acelaşi timp produsul de predilecţie pentru consumatorul care îşi face griji pentru bugetul său. Caracterul acid al oţetului îl face extrem de util pentru a neutraliza efectele produselor alcaline cum ar fi majoritatea săpunurilor şi a detergenţilor. Cuprul şi compuşii lui pot fi foarte bine curăţiţi cu oţet. Când metalul are urme verzi pe el, aceasta înseamnă că conţine şi cupru. Urmele verzi pot apărea pe obiectele din cupru pur, dar şi pe acelea care conţin alamă sau bronz. Alama se poate decolora, luând o culoare verzuie, pentru că este în mare parte compusă din cupru.
Ce metale nu se pot curăţa cu oţet.
A şti în ce cazuri nu trebuie să folosim oţetul este la fel de important ca a şti când trebuie folosit. În ciuda calităţii sale incontestabile, el nu poate fi utilizat pe anumite obiecte. Astfel: el face argintul să îşi piardă luciul, de aceea nu trebuie niciodată pus în contact cu argintul dacă nu doriţi cumva să îi daţi acestui un aspect de vechi. Şi nu uitaţi! Să nu înmuiaţi niciodată o perlă în oţet, pentru că se dizolvă.
Dacă realizaţi pungi de plastic nu le puneţi niciodată pe dos, deoarece în cazul în care un aliment care conţine oţet intră în contact cu inscripţia de pe pungă, vopseaua din aceasta se va topi, amestecându-se cu alimentul respectiv.
Utilizare.
Oţetul este un produs ieftin, aşa că puteţi fi generoşi cu el. În general, începeţi prin a îndepărta praful cu o mătură, o perie ori cârpă sau, pur şi simplu, scuturând obiectul bine. Apoi spălaţi-l cu apă şi oţet. Pentru rezultate mai bune, obiectele cu care curăţiţi trebuie la rândul lor să fie curate. Cea mai bună este tot vechea periuţă de dinţi care poate ajunge în orice ungher. Curăţiţi-o din când în când cu oţet pur, scuturaţi-o şi puneţi-o la soare, pentru a se usca.
